Taste of Italia: spaghetti ai pomodorini e basilico - spaghetti cu rosii si busuioc [*ovo-vegetarian]

3 ingrediente principale, 15 minute timp total de preparare si un preparat pe care daca ar fi sa il denumesc altfel decat "spaghetti ai pomodorini e basilico", l-as denumi simplu: "Italia on a plate"

[for English recipe please click here]

        Nu stiu cum sa explic asta cu a ti se face dor de o tara, oamenilor normali presupun ca li se face dor de alti oameni nu de o tara intreaga, dar mie va spun sincer ca mi se face dor de Italia cel putin o data pe saptamana, daca nu chiar mai des. Cu atat mai mult vara, cand visez la plaje cu nisip fin si mare cristalina, la forfota Romei intr-o seara de August, la un spritz pe marginea unui canal obscur in Venetia, la o plimbare racoritoare prin padurile de langa Monterenzio, ori la o cina imbelsugata alaturi de prieteni dragi pe care ii vad mult prea rar!

Taste of Italia: Pizza Margherita - reteta si tehnici de baza

        Va povesteam acum ceva vreme despre proiectul meu de cercetare (daca pot sa-i spun asa) avand ca tema: pizza perfecta. Ei bine, proiectul este inca in plina desfasurare, pentru ca desi aparent pizza nu este cel mai complicat lucru din lume in materie de gastronomie, totusi un blat de pizza perfect reprezinta pentru multi o adevarata provocare. Am sa reiau periodic postarea despre pizza la care ma refeream mai sus si am sa completez cu noile descoperiri pe care le fac, astfel incat sa ramana un punct de referinta pentru incepatori si pentru pasionati, insa astazi doresc sa va spun cateva cuvinte despre cea mai populara pizza din lume: Pizza Margherita.

        In L'Enciclopedia della Cucina Italiana - volumul despre pizza, paine si tarte sarate - Pizza Margherita este prezentata ca fiind un "piato unico" pentru ca in simplitatea sa, aceasta pizza reprezinta un model de echilibru perfect din punct de vedere dietetic datorita carbohidratilor prezenti in aluat, a vitaminelor continute de rosii, a mineralelor si uleiurilor esentiale continute de busuiocul verde precum si datorita proteinelor  de origine animala continute in mozzarella. Pizza Margherita face parte din categoria "pizze rosse" datorita faptului ca blatul este acoperit cu sos de rosii, toate celelalte pizze care nu contin sos de rosii fiind clasificate ca "pizze bianche". De altfel, aceasta este singura clasificare pe care o gasim in L'Enciclopedia della Cucina Italiana, pentru ca pornind de la ideea de baza, condimentele si combinatiile de condimente care pot fi adaugate pe blatul de pizza sunt practic nelimitate si imposibil de impartit in alte categorii. Desigur, daca doriti, putem discuta despre pizze cu carne, cu peste, cu branza sau cu legume, insa in definitiv totul ramane la propria alegere si la propriile gusturi. Un singur lucru poate ar mai fi de mentionat si am sa insist asupra acestuia ori de cate ori voi avea ocazia: keep it simple, nu "incarcati" inutil blatul de pizza. Folositi 3-4 ingrediente cel mult pentru a condimenta o pizza - veti putea astfel sa distingeti toate gusturile si sa va bucurati de o pizza gustoasa si originala.

Retete de primavara: risotto cu leurda si ciuperci de padure [lacto-vegetarian] si bonus: tehnici de baza pentru prepararea unui risotto

for English recipe please click here     

   Specific bucatariei italiene, risotto este poate unul dintre cele mai versatile preparate, atat din punct de vedere al modului de servire (poate fi servit la pranz, ca fel principal sau pe post de garnitura, ori chiar la cina, ca fel unic), cat si din punct de vedere al ingredientelor cu care poate fi asociat. Poate tocmai de aceea, in L'Enciclopedia della Cucina Italiana (volumul dedicat preparatelor din orz si orez) am gasit mai mult de 200 de retete de risotto - asta pe langa alte 6-700 de retete pe baza de orez, dar care nu se incadrau in categoria "risotti". Personal sunt o mare iubitoare de risotto, consider ca un risotto are o finete si o eleganta aparte si  il gatesc cu placere de fiecare data. De cele mai multe ori sa imi las imaginatia sa zboare, alegand sa il "condimentez" cu diverse ingrediente, de la branza cu mucegai si pana la sofran, menta, rozmarin sau praz. Cat despre "condimente", cred ca nu exista limite in ceea ce priveste ingredientele care pot fi asociate cu un risotto, insa consider totusi ca o regula se impune: keep it simple, folositi maxim 3-4 ingrediente care sa se complimenteze reciproc, sa isi pastreze aromele individuale si sa nu se "acapareze" unul pe celalalt. In definitiv, it's all about the flavour! :)

      In Larouse Gastronomique este precizat ca intr-un risotto orezul trebuie sa ramana "al dente" iar preparatul trebuie sa aiba o consistenta bogata si cremoasa. Pe de alta parte, in L'Enciclopedia della Cucina Italiana tehnica prepararii unui risotto perfect este considerata o adevarata arta. In aceste conditii, va propun ca in continuare sa parcurgem impreuna cateva reguli fundamentale pentru obtinerea unui risotto ca la carte. 

The "Perfect Pizza" Project: from now on, things can only get better :)

         Pizza ca in Italia gasesti... ei bine, doar in Italia! In afara Italiei insa... e alta poveste: este intr-adevar posibil sa ai norocul sa mai gasesti pe ici - pe colo cate o pizzerie in adevaratul sens al cuvantului, insa ce te faci cand Italia e la multi kilometri distanta, cea mai apropiata pizzerie decenta e in capatul celalat al orasului, iar optiunea de take-away este limitata la Domino's, Pizza Hut si mai stiu eu ce alti furnizori obscuri de aluaturi denumite absolut impropriu "pizza"?

        Te apuci de facut pizza acasa - aia faci! Si nu oricum, ci cu maia: ca sa fie treaba-treaba - nu-i asa? Ei bine, pentru mine aventura a inceput acum mai bine de un an, cand tocmai ce descoperisem maiaua, iar blatul de pizza cu maia a fost al doilea lucru pe lista - dupa paine, desigur. Toate bune si frumoase pana aici, iar daca la capitolul paine pot sa ma laud ca am avut rezultate satisfacatoare intr-un interval relativ scurt, cu pizza a fost cu totul o alta poveste: esec dupa esec, ba nu-mi iesea blatul (am testat o gramada de retete), ba imi iesea, dar cand scoteam pizza din cuptor avea marginile arse, iar mijlocul blatului era necopt... Apoi au inceput problemele cu  ingredientele: 7 tipuri de mozzarella in comert, una mai proasta decat alta, una mai plina de apa decat alta, paste de rosii de diverse soiuri si calitati, nici una care sa fie si suficient de groasa, si de-a dreptul gustoasa, si sa mai contina si rosii, nu doar e-uri si potentiatori de gust.  

        Am hotarat atunci sa incep proiectul "Perfect Pizza" "si mi-am promis ca nu ma las pana cand nu obtin un rezultat care sa ma multumeasca in totalitate. Am inceput sa testez pe rand: retete pentru blat, tipuri de faina, apa, sare, mozzarelle si paste de tomate. A fost o perioada cu ups and downs (mai mult downs decat ups), dezastre totale, sau rezultate cat de cat satisfacatoare, insa ieri... Ieri am avut o revelatie: mi-a iesit si blatul asa cum mi-am dorit, am avut marea bucurie sa gasesc si partea din mijloc coapta uniform, mozzarella s-a topit exact cat trebuie, fara sa lase apa si fara sa imi "inunde" blatul. Ieri am fost happy! Atat de happy, incat azi-dimineata am repetat operatiunea, ca sa fiu sigura ca e ce trebuie si nu a fost doar pura intamplare. Si da, a fost ce trebuie! Adica ceea ce vedeti mai jos:

(Expat) Sunday Brunch cu Diana - o reteta cu gust de ...primavara [*lacto-ovo-vegetarian]

        Astazi sunt invitata la pranz! Draguta de Diana @ Disturbingly Delicious mi-a lansat invitatia acum cateva saptamani, iar eu - plimbareata cum ma stiti - am acceptat fara sa clipesc: pentru ca mi-e draga Diana, cu retetele ei dragute si colorate si pentru ca imi sunt dragi povestile de Duminica, la o cana de cappuccino cu scortisoara si un mic dejun intarziat, un brunch sau, de ce nu, chiar o cina in miez de zi. 

        Despre pranzul meu de Duminica ar fi cate ceva de spus, pentru ca de fiecare data este diferit: uneori prefer sa fac o plimbare prin oras, sa descopar un Bistro cochet sau un mic restaurant si sa ma las surprinsa de o tarta cu sparanghel sau o supa-crema de morcovi; alteori imi planific din timp cate o reteta sofisticata (un croissant, o paine cu maia sau un panettone) si imi petrec ziua intreaga experimentand diverse aluaturi; pe cand in alte zile prefer pur si simplu  sa lenevesc cu o carte intr-o mana si o cana de cappuccino in alta si sa ma rasfat cu un brunch inventat pe loc, compus exact din ce se gaseste prin frigider la momentul respectiv. De aproape trei ani de cand locuiesc in Londra, a devenit un "Expat Sunday Lunch" pranzul asta al meu, iar daca mi-e dor vreodata de ceva, atunci mi-e dor de pranzurile pe care mama si tata le organizeaza in fiecare Duminica (cu telefoane date inca de Vineri pe la toti fratii, in scop de cerecetare prealabila cu privire la eventuale preferinte pentru felul principal ori desert), cu toata familia prezenta, cu mic, cu mare (si cu Patrocle, desigur) cu aperitiv, supa, fel principal si desert, cu povesti nesfarsite si obligatoriu ceva mancarica la pachet :) 

       Imi iau asadar astazi pranzul (mai exact brunch-ul - pentru ca este una dinte acele Duminici lenese si noncoformiste) in bocceluta si ma indrept cu pasi repezi catre Diana. Draga mea, ma prezint la tine cu un "Expat Sunday Brunch" (vegetarian, desigur) - o reteta cu gust de primavara si cu arome mediteraneene: oua romanesti pe paine de casa cu masline, servite pe un pat de salata de spanac, rucola si rosii cherry, asortate cu baby-mozzarella si masline kalamata.

>>>> urmeaza reteta:

Retete de Craciun [*Taste of Italia]: Panettone cu stafide si coaja de portocala confiata - reteta traditionala cu maia [**lacto-ovo-vegetarian]

Probabil ca intr-o viata anterioara am trait in Italia! Sau, si mai bine, poate ca intr-o buna zi am sa imi iau inima in dinti si am sa ma mut acolo pentru o vara intreaga: cu cartile mele, cu blogul si cu aparatul de fotografiat. Am sa locuiesc intr-o casuta cocheta, undeva prin Toscana, intr-un satuc mic si colorat, in care timpul pare ca s-a oprit in loc, cu oameni frumosi si galagiosi, cu dimineti insorite mirosind a croissant proaspat scos din cuptor si cappuccino cu scortisoara.

Uite de asta imi place mie aceasta perioada a anului: pentru ca frigul de afara ma tine mai mult in casa si astfel am timp mai mult sa visez la locuri poate nu neaparat mai calde, dar cu siguranta mai insorite :). Ah, si bineinteles, pentru ca se apropie Craciunul, eu am fost aproape fooooarte cuminte, iar asta inseamna ca pot sa ii cer Mosului tot ce imi doresc! Nu-i asa? :)

Sunt deja cativa ani buni de cand pe masa mea in ziua de Craciun se afla un panettone. Si sunt aproape doi ani de cand ma gandesc sa imi fac curaj si sa incerc o reteta de panettone facut in casa. Am citit nenumarate retete: in carti, pe bloguri, in reviste si de fiecare data ma descurajam ori pentru ca retetele erau prea expeditive, ori pentru ca incepeau cu: "un panettone facut dupa reteta traditionala necesita trei zile de munca, doua nopti aproape nedormite, dospiri, framantari, emotii..." si asa mai departe...

Ei bine - mi-am spus eu dupa atatea si atatea retete citite - daca tot e sa ma inham la o astfel de aventura, atunci macar sa fie "ca la carte": adica cu lievito naturale, fara pic de drojdie comerciala, cu cel putin 3 ore de framantat, 20 de ore de dospire in patru etape si desigur, asa cum spuneau toate retetele mai serioase pe care le-am citit, cu nopti nedormite, emotii, framantari.... Va marturisesc ca am avut emotii la fel de mari ca si atunci cand am sustinut examenul de licenta (daca nu, poate si mai mari), iar finalul a fost acela ca am stat o ora in bucatarie, pe podea, cu ochii atintiti la cuptorul in care cozonacii mei cresteau incet-incet, se rumeneau si umpleau intreaga casa cu o aroma de vanilie si coaja de portocala. A mai trebuit sa treaca inca o noapte pana cand am putut sa gust din primul meu panettone, dar dupa ce am taiat prima felie si am gustat, toata oboseala si toate noptile nedormite au disparut ca prin minune. Am stiut atunci ca e sarbatoare, iar pe masa mea de Craciun se va afla in acest an un panettone traditional, asa cum imi doream de atata vreme!

Retete de toamna: passata di pomodoro, bulion picant si suc de rosii [conserve pentru iarna]

        Totul a pornit de la o dorinta mai veche de-a mea, si anume aceea de a face passata di pomodoro in casa. Pentru ca m-am saturat sa citesc de 10 ori etichetele conservelor de rosii din comert, de teama sa nu mananc mai multi aditivi, coloranti si E-uri decat pulpa de rosii. Pentru ca imi place din cand in cand sa imi fac o pizza margherita si vreau sa ma bucur din plin de toate aromele sale. Si pentru ca nimic nu se compara cu un pahar cu suc de rosii, condimentat doar cu putin piper negru proaspat macinat si desigur, cu cateva cuburi de gheata :). Stiu, la prima vedere nu pare a fi vreo legatura foarte stransa intre passata di pomodoro si sucul de rosii, in afara desigur, de ingredientul principal: rosiile, insa veti vedea in continuare ca cele doua se completeaza de minune!

        

Taste of Italia: Ciabatta [varianta cu maia]

        Ciabatta este una dintre cele mai frumoase paini artizanale pe care am avut ocazia sa le gust pana acum: o paine simpla in esenta, din faina alba de grau de foarte buna calitate, cu coaja subtire, crocanta si miez aerat dar ferm. Ciabatta este o paine relativ noua, inventata in 1982 la o moara din Adria, un orasel de langa Venetia, de catre Arnaldo Cavallari - ca alternativa la clasica bagheta importata din Franta, care invadase industria sandwich-urilor din acea vreme. In scurt timp, ciabatta (al carei nume vine chiar de la forma sa asemanatoare unui papuc de casa - in italiana: ciabatta) a devenit foarte populara in toata Europa dar si peste ocean, fiind acum una din cele mai apreciate paini artizanale. 

       Desi tanara, ciabatta este totusi o paine plina de personalitate: un aluat cu o hidratare de peste 80% nu este tocmai usor de manevrat, necesita o atentie sporita si o anumita dexteritate in manevrare, mai ales in situatia in care framantarea se face cu mana si nu cu un mixer, apoi shaping-ul este destul de dificil: trebuie sa dai dovada de multa fermitate ca sa poti "potoli" acest aluat rebel care pare ca vrea sa o ia la fuga in toate directiile in vreme ce tu incerci sa ii dai forma specifica. 

        Reteta am gasit-o pe site-ul lui Florin si am stiut atunci ca nu voi avea liniste pana cand nu am sa produc si eu o ciabatta perfecta! Recunosc acum ca la prima incercare am fost atat de speriata si am avut emotii atat de mari incat ma si mir ca mi-a iesit ceva (bine, nu a fost chiar ciabatta ce mi-a iesit atunci, dar a fost ok pentru prima incercare). La a doua incercare mi-am adunat toate fortele, am citit si recitit reteta lui Florin, am mai facut ceva cercetari suplimentare, am citit indicatiile lui Hamelman si mi-a iesit ceea ce urmeaza sa vedeti in fotografii: o minunatie de ciabatta! Am mai facut-o de doua ori de atunci, iar acum pot sa va spun ca nici macar nu mi se mai pare atat de complicat, e doar o chestiune de practica, asa ca va invit sa va faceti curaj si sa incercati si voi aceasta paine minunata - va asigur ca merita tot efortul!

        

Retete cu maia: focaccia cu ceapa caramelizata si cimbru

        Reteta pentru focaccia in varianta cu drojdie (pe am experimentat-o la inceputul anului si despre care v-am povestit cu lux de amanunte aici) si-a castigat deja de multa vreme un loc fruntas printre retetele mele preferate. Insa de cand am descoperit maiaua (thanks a million Codruta pentru inspiratie si explicatii pas cu pas) n-am mai avut liniste: trebuia sa fac focaccia cu maia. Asa ca am inceput sa caut retete, sa experimentez, sa esuez cu brio de vreo cateva ori pentru ca in final sa ajung la un rezultat care in sfarsit m-a multumit pe deplin: o focaccia aerisita, pufoasa in interior si cu o coaja crocanta pe exterior. 

        Reteta aceasta, ca de altfel toate retetele de aluat cu maia pe care le-am experimentat pana acum, necesita un timp de preparare mai indelungat in comparatie cu retetele la care se foloseste drojdie, insa va asigur ca merita tot efortul :)

        

Summer on a plate: salata de vara cu mozzrella di bufala si menta [*lacto-vegetarian]

        Fara indoiala ca in bucataria mea vedeta acestui sezon este menta proaspata. Folosesc menta la aproape orice: de la clasica limonada, la supe si salate si de fiecare data am o surpriza placuta: aceea de a obtine un preparat cu gust proaspat si racoritor. 

        Salata pe care vreau sa v-o prezint astazi va va surprinde papilele gustative printr-o explozie de gusturi care mai de care mai incantatoare: de la aroma puternica a uleiului de masline extravirgin, la prospetimea mentei, ajutata cu doar cateva picaturi de lamaie, de la consistenta fina si cremoasa a branzei, la gustul crocant si usor amarui al frunzelor proaspete de rucola si pana la gustul dulce al boabelor crude de mazare tanara.

        Reteta (daca putem sa-i spunem asa, pentru ca in definitiv este doar o salata) nu ridica nici un fel de probleme nici chiar unui incepator in ale bucatariei, insa pentru un gust desavarsit, cateva precizari cred ca sunt importante: 

- cand alegeti mozzarella, fiti siguri ca pe eticheta este scris "mozzarella di bufala", si nu doar mozzarella - este o diferenta imensa intre cele doua: mozzarella di bufala are o consistenta mult mai cremoasa si este infint mai buna decat mozzarella obtinuta din branza de vaca. 

- investiti intr-o sticla de ulei de masline extravirgin de foarte buna calitate, pe care sa il folositi exclusiv la salate, veti observa diferenta! Un ulei de masline extravirgin de buna calitate are o culoare usor verzuie si un gust puternic, proaspat, fructat si usor amarui. 

Taste of Italia: grissini [*vegan]

         For English recipe click HERE

      Saptamana trecuta am inaugurat cartea lui Hamelman - Bread, a baker's book of techniques and recipes. Si pentru ca am vrut sa fiu blanda cu mine, am inceput cu o reteta usoara, cu drojdie. Desigur ca asta e doar asa, de incalzire, pentru ca in secret ma pregatesc sufleteste pentru ciabatta - pe care imi doresc sa o fac de multa vreme - si de care recunosc sincer ca imi e putina teama :)

       Pana atunci insa, dati-mi voie sa va prezint vedetele saptamanii trecute: grissini in doua variante -  simple sau tavalite prin faina de malai. O reteta care ma duce cu gandul la tara mea de suflet, la o terasa in Roma, cu soare si voie buna, la prieteni prieteni dragi si povesti nesfarsite in jurul unei carafe de frizzante. 

        Grisinele sunt foarte populare in Italia, iar daca doriti sa serviti pranzul sau cina la restaurant, aveti mari sanse sa fiti intampinati cu cateva grisine din partea casei - pe post de aperitiv. Mie imi place sa le inmoi putin in ulei de masline extravirgin - uleiul de masline le da o savoare aparte.

       Ideale pentru petreceri, pentru a fi servite pe post de aperitiv, sau chiar si ca gustare pe timpul zilei, aceste grisine crocante si extrem de aromate (datorita procentului ridicat de ulei de masline), va vor cuceri cu siguranta, cu atat mai mult cu cat reteta nu este deloc pretentioasa.

Risotto cu sofran si creveti, servit cu tuile din Parmiggiano Reggiano [*non vegetarian]

          Iubesc bucataria italiana! 

       Pentru ca preparatele bucatariei italiene sunt caracterizate prin simplitate, eleganta si prospetime, iar in acelasi timp sunt pline de aroma si culoare. Pentru ca de fiecare data cand merg in Italia mai descopar cate un gust sau cate o combinatie de arome care imi aduc zambetul pe buze si imi lasa in suflet amintiri minunate. Pentru ca de fiecare data cand aici e frig si ploua, mie imi zboara gandul la Italia si la terasele ei aglomerate de prin piete si piazzete ori la cele insorite de pe malul marii. Si cum altfel sa imi stapanesc dorul decat incercand sa recreez aici o mica parte din experienta culinara care imi aduce atata bucurie!

        Ca orice preparat italian care se respecta, acest risotto este compus din ingrediente putine, dar fine si alese cu grija, astfel incat sa se armonizeze perfect si sa creeze un gust desavarsit. Consistenta cremoasa si textura usor "al dente" a bobului de orez, completate de aroma intensa a sofranului si de consistenta carnoasa a crevetilor, complimentate de crocantul tuile din Parmigiano Reggiano - toate acestea fac din acest risotto un risotto cu iz special, de sarbatoare. 

          Despre risotto si modalitatea de preparare a acestuia, am mai scris si cu alte ocazii, insa am sa redau si aici reteta pas cu pas, tocmai pentru a accentua importanta respectarii tehnicilor de baza in obtinerea unui risotto perfect.  

Taste of Italia: Tagliatele cu ton, ceapa si smantana [*non-vegetarian]

        Si daca tot v-am povestit de curand cum sta treaba cu reteta de paste facute in casa, am sa va dezvalui acum la ce am folosit frumoasele tagliatelle: le-am pregatit special pentru provocarea organizata de Ama pe minunatul ei blog. 

        Pentru provocarea secreta de luna aceasta mi-a fost repartizat blogul Irinei, pe care l-am cercetat din scoarta in scoarta si intr-un final am ales o reteta care mi-a facut cu ochiul. Am adaptat-o putin, pe ici pe colo, dupa propriile-mi preferinte, am inlocuit spaghetele cu tagliatelle facute dupa reteta de care va spuneam mai sus si a iesit o bunatate de mancarica, rapida si gustoasa, potrivita atat pentru pranz cat si pentru cina: tagliatelle cu ton, ceapa si smantana. 

Pin It

Scurta istorioara despre taitei, tagliatele si alte paste fainoase facute in casa

        Bunica mea facea taitei de casa: intindea foile de aluat cu sucitorul, le lasa la uscat prin toata casa, pe te-miri-unde, asezate pe bucati mari de panza curata, iar cand aluatul era suficient de uscat insa inca maleabil, taia taiteii subtiri ca un fir de ata. Mirosea in toata casa a aluat proaspat cu ou, iar noi, copii fiind, ne uitam fascinati cum dintr-o gramajoara de aluat ieseau foi uriase care erau apoi transformate in sute si sute de firicele unite frumos in ghemotoace jucause, numai bune de aruncat in supa limpede de pui din fiecare duminica. Parca simt si acum mirosul de supa limpede de pui galben, servita fierbinte-fierbinte cu taitei de casa si patrunjel proaspat! 

       Imi doresc de multa vreme sa pot face pastele fainoase acasa, iar optiunea de a intinde aluatul cu sucitorul am eliminat-o din start din lipsa de spatiu si evident din lipsa de dexteritate, astfel ca recent mi-am achizitionat o masina pentru intins aluatul, impreuna cu un atasament pentru taiat pastele la diverse dimensiuni: o jucarie extrem de utila de care m-am indragostit pe loc si care are acum un loc de cinste in bucataria mea. Aparent e simplu: faci un aluat din faina si ou, il intinzi cu jucaria si gata!!! Ei bine, am constatat eu ca de fapt nu e chiar asa de simplu, iar pastele facute in casa nu inseamna numai taitei pentru supa, inseamna o mare varietate de forme: de la tagliatelle, la fettuccine, orecchiette, pappardele, lasagne, tortellini, ravioli si inca multe altele, precum si diverse culori: de la un galben pal pana la maro inchis, rosu sau verde.  

        Am sa va povestesc astazi depre tagliatelle si surorile lor: tagliolini, fettuccine si pappardele. Toate sunt paste lungi si plate iar singura diferenta dintre ele este cea a latimii. Tagliolini (sau taglierini) sunt taiteii de supa despre care va vorbeam mai devreme, insa in Italia sunt preparati cu diverse sosuri aromate cu lamaie, smantana, rozmarin, ciuperci, flori de dovlecel, peste sau carne. Desi nu exista o latime standard pentru acestia, regula este ca tagliolini sa fie taiati cat mai subtire cu putiinta. Urmeaza fettuccine - late de 3-4 milimetri, tagliatelle - late de 8 milimetri si pappardele - late de 3-4 centimetri.  

Pin It

Taste of Italia: Bruschetta cu praz si smantana [*lacto-vegetarian]

        Bruschetta este termenul care defineste o felie de paine prajita de obicei in cuptorul clasic sau la functia de grill, stropita cu ulei de masline. In mod uzual este servita impreuna cu diverse garnituri sarate. Originara din Italia, bruschetta a fost initial folosita pentru a degusta si verifica calitatea uleiului proaspat de masline. De obicei painea folosita este ciabatta, insa se poate folosi orice paine, preferabil facuta in casa, cu o textura usoara si aerisita. Simpla, frecata cu usturoi, acoperita cu branza sau diverse legume, bruschetta poate fi un aperitiv excelent sau o gustare savuroasa. (sursa: Larousse Gastronomique).

       

Pin It

Taste of Italia: Focaccia cu rozmarin - varianta cu drojdie [*vegan]

        Focaccia - aceasta painica subtire (nu are mai mult de doi-trei centimetri in inaltime), de origine italiana, dar deja faimoasa in toata lumea, te cucereste prin aromele sale delicate si prin textura usoara si pufoasa. Cea mai populara varianta este focaccia genovese insa focaccia este prezenta in toate regiunile Italiei, este preparata dupa diverse metode si aromatizata cu cele mai variate ingrediente cum ar fi focaccia pugliese - acoperita cu rosii sau focaccia di Recco - umpluta cu branza. Aluatul de baza contine faina, drojdie, apa, sare si ulei de masline, insa pentru o focaccia mai bogata in arome se pot adauga diverse ierburi aromatice, ceapa, masline sau chiar branzeturi. 

        Dupa o documentare serioasa inceputa cu L'enciclopedia della cucina Italiana si continuata cu o incercare soldata cu un esec lamentabil, am hotarat totusi sa mai dau o sansa retetei pe care am gasit-o in una dintre cartile lui Paul Hollywood - un brutar de origine britanica, despre care se spune ca in anul 2008 a creat cea mai scumpa paine vanduta in Marea Britanie - facuta dintr-un aluat cu migdale si branza Roquefort. (sursa: Wikipedia).

        Am hotarat sa imi aromatizez focaccia de astazi cu rozmarin - una din ierburile mele preferate. Gustul usor astringent al rozmarinului se completeaza de minune cu aroma puternica a uleiului de masline extravirgin, iar cristalele de sare de mare nu fac decat sa intensifice cele doua arome.

Pin It

Taste of Italia: Tarta cu vinete si parmezan [*lacto-vegetarian]

For English version click HERE!

        

Bine v-am regasit in noul an! Un an nou pe care vi-l doresc frumos si fericit, cu oameni dragi in casa si in suflet si cu bucate alese pe masa!

        Asa cum probabil ati remarcat, marea majoritate a retetelor de pe blog sunt fara carne - si asta pentru ca gatesc foarte rar preparate cu carne iar de mancat carne - mananc doar de cateva ori pe an, in general in preajma sarbatorilor de iarna. 

        Si ca sa va conving ca si preparatele fara carne pot fi gustoase si aratoase, va prezint astazi aceasta delicioasa tarta cu vinete si parmesan. Recunosc ca mi-a fost cam teama sa ma apuc de facut tarte, insa acum, ca am "spart gheata" va asigur ca aceasta tarta este doar inceputul. De fapt imi era teama de aluat: ca o sa se rupa, ca o sa se coaca neuniform, ca n-o sa-l pot scoate din tava... Dar nici vorba de asa ceva: mi-a iesit un aluat perfect: crocant si sfaramicios, copt uniform si foarte usor de manevrat. Iar despre umplutura... un deliciu: sos bechamel cremos, vinete un pic crocante, parmezan si patrunjel proaspat.

Pin It

Taste of Italia: Bruschetta cu rosii cherry si busuioc [*raw-vegan]

        For English click HERE.

        Draguta de Ama a avut o minunata idee, si anume aceea de a gazdui o provocare secreta: am primit astfel in mare secret un blog tare dragalas, pe care l-am studiat, l-am cercetat si l-am admirat: My fancy cake. Am ales de aici un aperitiv simplu si foarte aromat: bruschetta pomodoro, caruia am vrut sa-i dau o nota personala, astfel ca am inlocuit rosiile clasice cu rosii cherry.

        Este un aperitiv care poate deschide cu succes orice cina speciala, sau poate fi servit simplu, pe post de mic dejun sau gustare oricand in timpul zilei. 

Retete de toamna: Bruschetta cu gorgonzola, nuci si pere [*lacto-vegetarian]

        Din categoria "Sapori d'Italia", astazi va prezint una din gustarile mele preferate: bruschetta cu gorgonzola, nuci si pere. Este o gustare extrem de savuroasa, cu arome intense, pline de personalitate, un aperitiv care poate deschide cu succes o masa festiva, un pranz sau o cina si de asemenea poate fi savurat  pe post de snack, oricand in timpul zilei. 

Taste of Italia: Risotto cu sparanghel [*lacto-vegetarian]

          Stiu ca am promis de cateva zile bune aceasta reteta, insa de data asta am o scuza: a fost vara la Londra! Da! O saptamana intreaga ne-am rasfatat cu temperaturi care prevesteau mai degraba un inceput de august decat mijlocul toamnei, iar pentru Londra asta chiar este un eveniment! Motiv pentru care, in loc sa scriu retete pe blog - m-am ocupat cu urmatoarele: am facut o excursie la Bournemouth, pe malul oceanului, m-am plimbat prin parcuri si m-am bucurat de soare! Acum ma iertati, nu-i asa? :)